Eminescu nu este numai poet de geniu. Este ceva mai mult.
El este cel dintâi care a dat un stil sufletului românesc. G.Ibraileanu
ORIZONTAL : 1)Lupta
între armata lui Traian şi vitejii daci conduşi de Decebal – Drama
Decebal este alcătuită din cinci părţi din care prima parte poartă
titlul „...pământului vine s-o ceară”. 2) Celelalte patru
părţi se numesc: „Împăratul singur”, „Înfruntarea”, „Blestemul şi căderea”
şi „ ... din urmă” (Decebal singur)– Marele împărat roman despre care
personajul cu numele Iaromir spune:
În multe-ţi samãnã el ţie, Decebal,
/ Ca tine ridicat fu din popor, / Ca tine în fruntea armiei fu pus.3)Un
trimis al Romei, către Decebal:
Abia... -ajunge-a cârmui o lume. /
Nu este greu, dar nici uşor nu e / Destul cã îţi rãpeşte toatã viaţa
– Alt împărat de pe malul Tibrului, invocat în discursul
regelui dac: În
apãsare el e-un Catilina, / Apãsãtor - e fiecare-un...
– 1873, când Eminescu scrie drama. 4) Boris,
principele dac, îl instigă astfel pe Decebal împotriva Romei:
... încã inamic ţi-am fost, o rege, / şi inamic ţi-oi fi cît oi vedea /
Genunchi plecându-ţi la piciorul Romei – Trib
amerindian din S.U.A. – Element de compunere în sensul „jumătate”. 5)
Boris către rege: şi
spada-mi la piciorul... depun – Decebal,
despre romani: Ei sunt
tiranii lumei / Da ! Ca... vã leagã-ntîi de ei / Spre a vã bate-apoi cu vergi de
fier – Pană. 6) Din prezumţioasa
declaraţie a lui Longin, alt personaj al dramei:
Prin... mea vorbeşte / Imperiul şi
lumea– Iaromir, despre Traian:
În van el în rãzboaie... schimbã, /
În van necunoscut vrea sã rãmîie, / Amic şi inamic îl recunosc.
7) Decebal, meditând asupra
destinului naţiei sale:
Acelaşi... / Unind un pol cu altul
strînge lumea – Uimit. 8) Vodă! – Eroul
îi răspunde lui Celsus, când acesta îi reproşează violenţa:
Mã-ntrebi de ce sunt crud... Cum sã
fiu darã, / Pot sã fiu altfel ? ... aş putea –
În dramă apare şi un Cântec al faurilor de arme, din care spicuim:
O lume zace / În
roş... , / Ce vreţi a face / Fãceţi din el. 9)
Decebal, faţă de principele dac:
Ieri... eu credeam, vlãstar de
regi, / C-a Daciei coroanã-i ţinta ta –
Mireasmă. 10)Ofiţer din vechea armată otomană – Din Egipetul:
Şi prin tufele de
mături, ce cresc verzi, adânce, dese, / Păsări îmblânzite 'n cuiburi distind
penele... (masc.)– Auzindu-i pe faurii de
arme, eroul exclamă:
... van mã-nvingeţi, în zadar înfipt-aţi / Vulturul de aur în pãmîntul negru /
şi sînt al Daciei vechi. 11)
Tiberiu, Caligula, Claudiu şi Nero, decretaţi drept
umbre sinistre şi ruşinea
lumii – Decebal hotărăşte:
Oastea-nvinsã voi... peste mãri, /
Apusului i-impun o pace-eternã. 12)Alarmă,
zbuciume de război, zgomot, din tabăra dacilor
(fig., pl.)– Iaromir:
Astfel sunteţi şi voi, o daci! / ştiţi voi ce vreţi : sã coborâţi vreţi cerul /
Spre a-l amesteca în... vostru (neart.).
1
|
2
|
3
|
4
|
5
|
6
|
7
|
8
|
9
|
10
|
11
|
12
|
|
1
|
||||||||||||
2
|
||||||||||||
3
|
||||||||||||
4
|
||||||||||||
5
|
||||||||||||
6
|
||||||||||||
7
|
||||||||||||
8
|
||||||||||||
9
|
||||||||||||
10
|
||||||||||||
11
|
||||||||||||
12
|
VERTICAL: 1)Decebal este comparat, de
Eminescu, cu un ocean care ... de fulgere
el se-nconvoaie (masc., pl.) – Celsus:
Ah, Decebal, cât chin e-n astã lume, / ... ei
este un spasmu lung. 2)Împăratul:
Crezi tu cã omu-i rãu - e lumea rea. / De-...
persecut eu pe creştini – Solul Romei, cel care îl întreabă pe
Decebal dacă vrea pace sau război. 3) Zet! – Din Scrisoarea III:
Te-am..., mări,... / Să-mi trimiţi prin cineva
/ Ce-i mai mândru 'n valea Ta: / Codrul cu poenele / Ochii cu sprâncenele
– Longin: Eu calculez cu acei
oameni..., / Dac-au zis da, e zis pe totdeuna. 4) Privitor la
romani: din mari devin ei mici / Din răi
ei devin... – Mişcare de vibraţie– Decebal, în legătură cu
Iaromir: ...omorât pe Oppius Sabinus, /
Cã Moesia a fost în mâna mea. 5) Aoleu! (pop.) – Din
Glossă: Tu în colţ petreci în
tine / Şi 'nţelegi din a lor... / Ce e rău şi ce e bine – Şi din
Făt-Frumos din teiu:
Mâni în schit la sfânta.. / Vei găsi la cel din
stele / Mângâierea vieţii tale. 6) Privitor la Cetatea eternă:
Domitian serbeazã triumf fals în... / Traian
viziteazã ţãrile dunãrene – Ca Decebal, luptător încercat în
numeroase bătălii.7) În faţa trimisului roman, regele se comportă cu o
nobilă demnitate: Mai ţine-ţi toga, sã
te-admir. / Astfel sunteţi cu..., astfel gândiţi / Cã veţi pleca un rege
– Spaţiul carpatin ca scut al fiinţei etnice, patetic invocat de marele
rege: O, codri, codri, vã mişcaţi cu
mine, / Munţi... de piatrã, fiţi-mi gânduri (sing.). 8)
Pere! –Dochia, nepoata marelui rege Diurpaneu, priveşte războiul în felul ei:
Toţi sunt nebuni de furie, o Doamne! / şi
nici un... nu vede clar aici – „Armiile” lui Hanibal, care
„coronau alpii”. 9) Triadă! –
Principe iazig, mare admirator,
în dramă, al imperiului roman. 10) Decebal, mândru de vitejia oastei
sale: ... ştia / Cã-mi trece-n minte ca
sã-mi pun genunchiul / Pe fruntea-ngrozitoarei armii – Tot el,
exprimându-şi dorinţa dreptei răzbunări împotriva invadatorilor ce-i năpădiseră
ţara: ... visul / Ce-mi îmblã-n cap mereu
de când trãiesc – Şi tot marele rege, deplin încrezător în
izbândă: astãzi se grãmãdeşte / ...
întreg în braţul nostru fier (neart.). 11) Poezia
…-şi urma cărarea-n codru– Din aforismele viteazului din Carpaţi:
Gladiatori ai spiritului sunt / Acei a
cãror... este mare ! – Din Ce te legeni:
Bate vântul dintr'o parte - / Iarna-i...,
vara-i departe. 12) Un vis al lui Decebal este şi acela de a
scormoni în Asia... / Imperiul şi împãraţii
– Eroul dac nu se înduplecă în faţa romanilor, calificându-i
drept popor plin de trufie, / ... şi orb.
Dicţionar: OTO, EMI, AGA, OLE, AAA.
Prof. Nicolae Vicolov
solutiaALTE CAREURI CU EMINESCU
Decebal
de Mihai Eminescu personaj simbol Drama Decebal, face parte dn opera dramatica
eminesciana, opera ramasa in proiect. Cea mai implinita, Decebal, reprezinta nu
atat un personaj dacizant asupra istoriei nationale, ci mai ales un personaj
uluitor, de o maretie imperiala care nu este, cum ar putea sa para, expresia
unei megalomanii, ci rezultatul psihologic al gravei vulnerari pe care
popoarele mai mici o au de indurat cand se abate peste ele vantul aspru al
istoriei (Petru Cretia). M. Eminescu a ales pentru dramaturgia sa si alte
simboluri ale istoriei nationale: Bogdan, Dragos, Alexandru Lapusneanu, Andrei
Muresanu. Inaugurand teatrul poetic, de idei, Eminescu a continuat, traditia
teatrului istoric, (intemeiat de B.P. Hasdeu cu Razvan si Vidra, V. Alecsandri
cu Despot-Voda,) prin Decebal, 1873, Bogdan Dragos, 1879, Alexandru Lapusneanu,
1880. Drama, proiectata in cinci parti, are urmatoarele personaje: Decebal
regele Daciei; Boris principe dac; Dochia nepoata fostului rege Diurpaneu;
Traian imparatul Romei; Longin legat roman; Iaromir principe iazig; Pater
Celsus un roman la curtea lui Decebal; glasul faurilor de arme; un paj si
curteni. Titlurile celor cinci parti sunt semnificative. Partea I: Pacea
pamantului vine s-o ceara un dialog intre imparatul Romei si Celsus, in care se
vorbeste si despre Decebal, despre Dacia. Partea a II-a: Imparatul singur
prilejuieste posibilitatea unei meditati asupra sortii Romei, istoriei,
conditiei imparatirii Ca o poveste sa-mi aud viata, / Ca pe un mit eu sa ma vad
pe mine: A fost odata-n lume-un Imparat / Si a facut asa s-asa, s-apoi / Apoi
va fi murit. Partea a III-a: Infruntarea care incepe cu un prolog Cantec al
faurarilor de arme, cantec care sugereaza o mare forta si elan subjugate unei
puteri ascunse si care se regaseste si in finalul dramei ca un laitmotiv.
Folosind monologul si dialogul, specific genului, Eminescu il caracterizeaza pe
Decebal, punand in evidenta conflictul: razboaiele purtate cu romanii;
situatiile limita; infratirea cu natura; O codrii, codrii, va miscati cu mine /
Munti negri de piatra, fiti-mi ganduri, / Purtati, stanci albe, armiile de
cremeni, / Mergeti naintea mea a regelui. / Sa vad apropiindu-se pamantul. /
[Venind] cu muntii si cu codrii [lui] / Si stand pe loc naintea Romei vechi
Decebal este caracterizat de catre Boris, de catre Iaromir si se
autocaracterizeaza: Stii tu ce sunt acei pe care-i aperi, / Acei romani? Ei
sunt tiranii lumii / Da! Ca amici va leaga-ntai de ei. / Spre a va bate apoi cu
vergi de fier Se face o comparatie intre vitejia poporului roman in fapta
caruia este eternitatea, intre Imparat si Decebal: In multe-ti seamana el tie,
Decebal, / Ca tine ridicat fu din popor, / Ca tine-n fruntea armiei fu pus Il
avertizeaza pe trimisul roman, prin cuvinte pline de talc: Nu-ntoarce
sufletu-mi cu susu-n jos / Si nu starni mania mea ascunsa / Nu sunt supusul lor
nu voi sa fiu! / Dac-am jurat, ce-ti pasa c-am jurat? Se evoca vitejia: ai
Romei vulturi i-am avut in mana. Refuza gandul mortii si crede a avea o suta de
vieti. Indicatiile din scena a IV-a Alarma, buciume de razboi, zgomot Decebal
iese si reintra repede cu toata curtea si s-aseaza pe tron sunt elocvente
pentru a marca starea de agitatie a lui Decebal: Pe cai, pe cai! Razboiul este
gata, / Puneti pe Dunare un jug de lemn / Ca sa mugeasca ca si taurii nostri /
Acea batrana si-ndrazneata mare / Ce curge intre noi si-ntre romani. Dochia,
ingrijorata de soarta tarii si a regelui, rosteste: Toti sunt nebuni de furie,
o Doamne! / Si nici-un ochi nu vede clar aici / O, tara mea! O, Dacie! Unde
mergi? Vorbele grave pe care le rosteste Decebal, pe acelasi cantec al
faurarilor de arme care se aude de-afara, sunt zguduitoare si cu caracter de
oracol. Da, da Imperiul El cade si universu-i liber-liber! /. Raspunde,
afirmativ, Boris: Da, Da! acesta e raspunsul Daciei / Imi vine sa-ti sarut
piciorul, rege / Ce mare esti-nemarginit de mare! / Nu pot cuprinde nici
marirea ta. In confruntarea lui Decebal cu Iaromir acesta recunoaste vitejia
regelui Daciei: Decebal, in timp ce Iaromir intra (scena a II-a): Desi dusman,
iti zic: Bine-ai venit! / Eu dusmanii mei nu-i urasc ii bat, / Dara invinsi eu
ii iubesc, principe! / Nu crede ca dorinte oarbe-n mine / Dorinti de glorie-mi
prescriu pasul: / O tinta am si la a ei implinire / Pe-amici ii chem pe inamici
izbesc / Am pronuntat o vorba mare Cada! Iaromir: Da, Decebal ca tine-as zice
eu / Se poate insa? Un obicei / vechi si [cu]minte il au corabierii / Ei nu
se-ndreapta decat dupa steaua / Care pe cer etern sta la un loc / Tu esti o
stea daca te misti nu stai. / Eterna insa pe cerul Omenimei / Pare a fi o
singura a Romei / Tu nu sii ce voiesti esti oceanul. / Dorinti fara de margini
il ingan, / Racnind inalta bratele-i spumate, / De nori s-anina-n / bolta lumii
bate / Salbaticul! Van fulgere de foc / Apara cerul el incredintatu-i / Ca
bolta cea albastra e palatu-i, / Cu asalt el vrea sa ia, reimpinge-n patu-i /
Apoi adoarme-adanc, copilarosul / Titan un cer in fundu-i se indoaie, / Tot
ce-a dorit, viseaza c-are: / Tarie, stele luna drept coroana. / Dormind
murmura, murmurand tresare / Si cand, trezit, el vede iara ca cerul / La locu-i
sta, cum ca nimic nu are / Din sfanta-i inaltime el turbeaza / Din nou Astfel
sunteti si voi, o daci! / Stiti voi ce vreti: sa coborati vreti cerul / Spre
a-l amesteca in visul vostru. / Noi ducem nava poporului nostru, / Oricatusi
marea s-ar nalta in sus / Dupa o stea ce printre nori patrune, / Dupa o stea
c[e]-etern ramane-n / loc. In urmatoarea replica a lui Decebal se poate
identifica ideea de sacrificiu, conceptia despre razboiul drept si nedrept,
idei ce se regasesc si in Scrisoarea III (Mircea si Baiazid). Decebal: Tu ai
gasit-o, vorba ce-nseamna: / Furtuna, da! Oceanul! Vijelia / Astazi o lume-n
fundul ei viseaza / si stelele poarta pe oglinda-i creata. / Dar maini ea,
falnica, cumplit turbeaza, / Se misca lumea ei negru mareata, / Pe-ale ei mii
si mii de nalte brate / Ducand pieire, tari inmormanteaza / Azi un diluviu,
maine-o murmuire, / O armonie care capat n-are, / Astfel e-a ei intunecata
fire, / Astfel e sufletu-n antica mare. / Ce-i pasa ce simtiri o sa va-nspire,
/ Indiferenta solitara mare! / Astfel sunt daci: lupta s-apoi pier. Iaromir: si
noi vrem lupta, dara nu pieire / Si, daca cerul soarta o constela / Asupra-unui
popor, nu-l tulburam. Decebal caracterizeaza Roma si romanii (versurile au fost
date mai sus), trecand amenintator, hotarat prin intreaga istorie, dovedindu-si
superioritatea razvratirii sale si conturandu-si din ce in ce mai bine
personalitatea de erou tragic: Ce [le e] lor intelepciune, suflet? La ei chiar
insasi ele sunt prostii / Si piedici sunt in drumul de marire. / De le gasesc
in ina-mic [i]l scuipa. Amenintarea si crunta previziune, asemenea unui oracol,
se rosteste sententios: Iaromir: Orbire, da, orbire care vede! / O, Decebal,
de-ai sti cum se trateaza / La Roma tot razboiul dintre noi! / Copilarii le
sunt! Astfel privesc. / Curand ti-a veni tie un legat / Ti-a cere simpu sa ne
dai napoi / Tot ce-ai luat sa ne despagubesti. / Sau [tot] atat de simplu iti
vor spune / C-ai incetat de-a fi al Daciei rege. / Te-ai mania, tu vei striga
legatul / Doar va zambi la toat-a [ta] manie. / [I]ti va lasa trei zile, trei
zile intregi si grele, / Va aparea nepasator si rece / Va tine toga invartita-n
mana / Si te-a-ntreba iar: Pace ori razboi? Pentru ca: Asupra soartei lumii nu
se-mbie: / Ea e menita de a fi supusa. Decebal hotarat si amenintator: Taci,
admirarea ta e o turbare, / Nu sunt dator sa crut turbarea ta. / Tu uiti cui ii
vorbesti lui Decebal, / Al Romei ina-mic neimpacat. / Nu fa sa uit ce eu respect
in tine: / Pe prinsul nu pe oaspetele meu. In partea a IV-a: Blestemul si
caderea, prin indicatiile scenice date se sugereaza marea drama Decebal intre
flacari luminoase. Fund in dreapta, grup de oameni in zale, luminati de
aruncaturile razelor. In mijlocul lor, mai inalt, in pozitie nobila, Traian.
Opunand pe cei doi, prin rostiri dramatice, Decebal nu pare un invins. Astfel
el arunca un blestem zguduitor asupra Imparatului si istoriei tragice de care a
avut parte. Decebal: Zeci de secoli va urcarati, zeci de secoli sa cadeti, /
Viata voastra sa nu fie decat o lunga cadere! / Cum ati omorat voi un popor,
astfel sa muriti si voi! Continuand apoi, dialogand himeric cu Traian, in afara
vreunei imprejurari anume, Decebal intreaba si se intreaba: Credeti voi / Ca va
dura in veci puterea voastra? / Nu, pe cat v-ati suit veti si cadea. Evocand
apoi ipoteza invinsului si acuzand lipsa dreptului de a subjuga lumea., Decebal
incheie prin a se intreba Voi oameni nu sunteti, zei nu sunteti, / Ce sunteti
dar? Nici una nu, nici alta. / Cum v-arogati dar dreptul de-a supune? / Cum
vreti ca oamenii sa se plece voua? Prin vocea Imparatului se construiesc, in
antiteza, cele doua personalitati, rostirea fixand atat trasaturile de carater
ale lui Decebal, cat mai ales ale poporului lui Decebal. Vocea Imparatului:
Dreptatea noastra e puterea noastra, / Cu ea deodata vom cadea si noi. / Voi
sunteti tineri chiar la batranete, / Iar noi in lume ne nasteam batrani, / Voi
va [i]nchipuiti ca lumea este / A voastra, insa noi noi o luam. / Ceea ce
doriti, visati, voiti avem. / Ah, neputinta cea copilareasca / Din voi
vorbeste, tinere popoare () si-aveti atatea lacrimi voi in suflet, In inima
comoara de dureri. / Voi cereti vietii ce nu poate da / De-aceea disperari la
nemplinire. / Nimic nu-i cerem noi si ne da tot. / Sunteti poeti ca grecii, ca
persanii, / Purati in gura dreptul, binele, / Noi, noi il facem acest bun si
drept. / Nu vorbe mari, nu cantece adanci / Care [s-arate] ce cuprins contin /
Dreptul si legea, obiceiul, bunul. / Romanul nu stie sa [se-]exprime / Ca un
elin dar, pune-l sa decida / Si va decide drept, fara sa stie / De ce. / Voi
cautati adevarul, noi putera, / Cautati sa-nvingeti lumea am invins-o. / Tot ce
doriti voi, noi am si facut Se pot descifra in aceasta rostire cu valoare de
sentinta adevaruri istorice, morale, dimensiuni umane de identificare,
fundamentale: Noi n-am dorit nimic, ci am lucrat. / Trebuie sa fie un punct
stabil in lume / De nu vrei ca popor peste popor / Sa se im-pinga in vesnic
crud razboi. / De vom cadea eu nu zic: Vai de Roma! / Ci-o spun cu gura mare:
Vai de cei / Ce-or rasturna-o vai de lumea toata! Cu valoare eterna,
adevarurile rostite de Imparatul Traian intruchipeaza realismul sau istoric,
viziunea, hotararea, spiritul de vitejie, maretie morala si istorica pentru
ceea ce repreznta el si poporul sau, pentru vitejie si demnitate. De fapt, dupa
aceasta rostire se spune in indicatiile scenice: Se face intuneric si tacere,
apoi intr-o lumina de amurg se va rosti de Dochia ca intr-un bocet: Deasupra /
Giulgiului tau spanzur-o coroana, / Deasupra mortii tale o istorie: / Istoria
Daciei viitoare scumpe / Din asta noapte tu ai disparut / Si eu ti-am dat a
mortii noapte, eu / Ca te iubesc, ce ingenunchi, ce mor. / Ah, tu, eu te
gandeam ca esti de fier, / Gandeam ca moartea nu te poate-atinge / tu ai murit
ah, cine n-o sa moara! Traian nesuportand rostirea, replica: Luati-o de aici,
luati-o iute! Dochia insa continua: Stinge-te dar, tu, vis al gloriei mele, /
Stinge-te, Dacie-lumina, stinge-te! / Pare ca cerul e-un palat de cezar, /
Tacut, pustiu, prin care-un vaiet trece / E ca si cand ar fi murit ceva / In
univers pare ca Dumnezeu / e mort. Coboara-asupra lui, eternitate, / Cobori cu
pacea ta asupra mea. Dochia reprezentand simbolul etnogenezei se
autocaracte-rizeaza prin putine interventii, dar definitorii, unele, ca si cele
aratate mai sus, avand valori de sentinta, gnomice, conclusive. Prin comparatii
si hiperbole, prin metafore, Eminescu pune in gura Dochiei conceptia lui despre
mandria, eroismul, credinta in sansa unei stralucite deveniri a poporului sau.
Moartea universului, a lui Dumnezeu, la disparitia lui Decebal, nu poate sugera
decat ideea tragediilor grecesti si cele ale lui Shakespeare in ceea ce se
cheama fatalitate, soarta. Punand in antiteza cuvintele Dochiei din
(Infruntarea): Eu simt in mine glasul, / Lumina, sufletul, durerea marii,
cuvinte care incheie actul III, cu imensitatea naturii cosmice prin metafora
marii si moartea universului, comparabile cu stingerea oricaror nazuinte, a
visurilor prin moatea regelui ramane in urma o liniste a mortii, un bocet
continuu. Mai afectuoasa fata de Decebal, Dochia urma sa simbolizeze conform
insemnarilor eminesciene stanca impietrita, neputand sa se desparta de pamantul
ei. Urmarirea personalitatii lui Decebal, in confruntare sau antiteza cu
Iaromir si Imparatul Traian concentreaza, in esenta, capacitatea artistica a
poetului si in ceea ce priveste dramaturgia. Sobrietatea, lipsa fastului, a
multimii perso-najelor determina concentrarea spre intriga si punctul
culminant, ce se identifica aproape in fiecare din partile puse in valoare de
Petru Cretia, in editia ingrijita de el si care a vazut lumina tiparului in
1990. In sfarsit, partea a V-a: Actul din urma, din care s-a pastrat un lung
monolog al lui Decebal, monolog ce-l aseaza langa legendarul rege Lear, si el
un invins al soartei. Hamletiana intrebare A fi sau a nu fi deschide rostirea
lui Decebal, de data aceasta un Decebal invins, in antiteza cu rostirile din
primele parti: Sunt eu ori nu mai sunt eu e-ntrebarea? Prin aceasta intrebare,
si intreg monologul, se poate vorbi de o reintrupare a lui Decebal pentru a
rosti cuvinte amare si ciudate. Astfel, Eminescu opune personajului din primele
parti vazut ca un leu, zimbru imperial, revoltat si stapanit de maretii un
perso-naj insingurat, pierdut, fara soarta si ale carui ganduri au ceva straniu
in ele. Se vede albit, zbarcit, sarac, necunoscut, pe jumatate mort, aproape
nebun. Replica capata dramatism, prin reconside-rarea caracterelor Romei puternice
din capitolele precedente: S-acel batran a carui umbra alba / O vad colo-n
metal sa fiu chiar eu? / Sa fie Decebal, dusmanul Romei? / Sa fie acelasi
care-a fost si ieri? Urmeaza o succinta meditatie asupra a ceea ce numim
fortuna labilis si vanitas vanitatum deci soarta schimbatoare si viata ca
desertaciune: Ce suntem noi, ce este asta viata, / Pe ce se-nsira ziua d-ieri
cu azi, / Cum ne cunoastem [de] aceiasi? Ce leaga fapt de fapt si zi de zi, /
Cand ne schimbam, cand orisicare clipa / E-acelas nume pentru un alt om? / Visu
unei umbre, umbra unui vis / Om! Care e fiinta ta? Ce face / Ca tu sa fii Ce
face sa nu te risipesti / In propriile-ti fapte si gandiri? / Sangele acestei
umbre e durerea. Toata fericirea o uitam in viata / Ca si cand n-ar fi fost,
numai durerea. Viata este comparata cu o corabie ce se tot departeaza / In
urma-ne ramane fericirea, / Durerea-n veci noi o ducem cu noi. Greaua intrebare
pe care si-o pune in legatura cu poporul sau este rascolitoare, este aici drama
unei tulburatoare constiinte, confruntate cu sine si cu altii, intr-o prabusire
generala. Lirica si dramatica, rostirea lui Decebal capata valoare
emblema-tica, mai dramatica decat rostirea lui Dan sau Stefan din poemele lui
Alecsandri Dan, Capitan de plai si Dumbrava Rosie. In van, copilul s-a intinde
mana / Cea mica pe al mamei tanar san / Si va-ntreba-o: Unde m-am nascut? / Si
unde este tatal meu s-unde / E tara mea si unde se vorbeste / Limba ce tu
vorbesti, caci n-o aud? / Straina-i tara care imi da lapte, / Strain pamantul
care grau imi da / Ce va raspnde-atuncea acea mama? / Sarman copil tu patrie nu
ai / A fost odat-un imparat, va zice, / Un imparat ce-acum de mult e mort. /
Acela ridica in batalie / Poporul tau si tara si-o pierdu Mult a trecut
de-atunci, multi ani de lacrimi, / Prin secoli trecem, popor exilat, / Fara de
zei, fara de tara, fara / Ca loc s-avem unde sa [punem] capul. / Oriunde
suntem, suntem venetici, / S-astfel vom merge noi din tara-n tara / Pana s-a
sterge si-urma neamului. Intrebandu-se asupra cui o sa cada vina durerii unui
neam intreg, raspunde hotarat: Asupra-mi. Vazand in viata o minciuna, un vis
negru si stralucit, o desartaciune a mandriei, dar o durabila, eterna durere,
Decebal se intrece pe sine: Ce-mi pasa ce-or vorbi? Eu fug de ei / De vina-s eu
c-am fost ca orice om? / De vina-s eu ca am dorit marire? / De vina-s eu c-am
fost orbit, desert / Cum este lumea-ntreaga? Nu, nu, nu! / De-o mie de ori nu
Cine mi-a spus / Ca viata-i vis, ca gloria-i minciuna? / Cine mi-a spus c-o
pulbere suntem? / Ba mai putin ca pulberea o umbra. Rememorand vremile de
implinire, cand poetii si poporul ii cantau victoriile vazand in toate o
minciuna, printr-o splendica invocatie, dar si imprecatie retorica, incearca sa
se regaseasca pe sine: Chiar maica mea mi-a inselat viata / Poporul, timpul,
toate imi soptira: / Scoala-te, Decebal: tu vei fi mare! / Ei bine daca toti,
toti ma-nselara / De ce sa nu-i fi inselat si eu? / I-am amagit asupra vietii
mele / Asupra mintii s-a puterii mele / I-am inselat si i-am pierdut pe veci /
O minte, minte marsava unealta / Care slujesti ca inima s-onseli / Vrei sa
convingi ca n-am pierdut nimica, / Ca ce-am avut n-a fost nimic sireat-o, / E
prea pe fata siretia ta / Prea simt in mine c-am pierdut o lume, / Ca-n orice
om ce l-am pierdut in lupta / O lume de sperante-am ingropat Finalul este
dramatic: Si-acum alerg dezmostenit de tronu-mi, / Un biet batran sarac,
necunoscut. / Unde-i marirea lumii? Unde-i? / Care este? [Nu, e numai
stralucirea / Unui vis negru care minte nefiinta.] Concluzionand, ne oprim la
aprecierea lui Petru Cretia asupra pesonajului Decebal si asupra valorii
operei: Acest Decebal (s.n.) este o fantasma poetica de rangul regelui Lear si
este investit cu aceeasi maretie si vehementa amara ca acea a marelui zimbru dacic
frematand in puterea deplina a ceasului sau. Cand regele cel mai furtunos al
dramaturgiei romane devine umbra carunta de aici cu glasul nu inca stins si
frant, insa pierdut sub cerul gol, cum insusi el este o umbra pieduta intr-un
desert al istoriei, pierzania lui da o si mai mare putere prezentei sale (din
Infruntarea). Iar poezia noastra castiga, atat de tarziu, ceva care pe veci
parea pierdut si va ramane pe veci de neuitat. Caci, afirma Petru Cretia, in
simbolica sa Infatisare in care explica valoarea dramaturgiei eminesciene si
motiveaza regretul pentru intarziera istorica de a fi publicata: Acest volum
apare cu o intarziere de mai bine de un veac. El cuprinde partea cea mai
implinita si mai inalta a operei (dramatice) a lui Eminescu, si el, Eminescu,
ar fi trebuit s-o publice, in vremea ei, sub grija lui. N-a fost sa fie asa,
ceea ce a dat alt curs dramei istorice in versuri in cultura romana. Recomandam
sa se citeasca si legenda Traian si Dochia a lui Gh. Asachi, considerata de G.
Calinescu intaiul mit care simbolizeaza constituirea insasi a poporului roman.
Solutia careului: De-as avea
1
E
|
2
R
|
3
O
|
4
T
|
5
I
|
6
C
|
7
A
|
9
A
|
10
R
|
11
F
|
12
A
|
|
2
P
|
O
|
R
|
U
|
M
|
B
|
I
|
T
|
A
|
L
|
R
|
|
3
I
|
Z
|
A
|
A
|
M
|
O
|
R
|
P
|
O
|
T
|
||
4
T
|
S
|
I
|
G
|
U
|
I
|
M
|
I
|
R
|
E
|
||
5
E
|
C
|
M
|
I
|
A
|
S
|
T
|
E
|
I
|
|||
6
T
|
A
|
L
|
E
|
N
|
T
|
A
|
T
|
R
|
C
|
D
|
|
T
|
I
|
N
|
E
|
R
|
I
|
A
|
D
|
I
|
O
|
||
8
T
|
U
|
N
|
S
|
A
|
L
|
B
|
E
|
C
|
I
|
||
9
R
|
G
|
I
|
N
|
G
|
A
|
S
|
A
|
A
|
N
|
||
10
U
|
D
|
E
|
O
|
E
|
E
|
R
|
A
|
I
|
|||
11
D
|
I
|
P
|
U
|
R
|
A
|
A
|
T
|
A
|
T
|
||
12
I
|
N
|
C
|
E
|
T
|
I
|
S
|
O
|
R
|
C
|
A
|